„Pretextul romanului Adam şi Eva e o scenă trăită prin septembrie 1918 la Iaşi. Pe strada Lăpuşneanu pe o răpăială de ploaie am întâlnit o femeie cu umbrelă. Din depărtare m-au uimit ochii ei verzi mari parcă speriaţi care mă priveau cu o mirare ce simţeam că trebuie să fie şi în ochii mei. Femeia mi se părea cunoscută deşi îmi dădeam perfect seama că n-am mai văzut-o niciodată. Din toată înfăţişarea ei înţelegeam că şi ea avea aceeaşi impresie. Am trecut privindu-ne cu bucurie şi curiozitate ca şi când ne-am fi revăzut după vreme îndelungată. Nu ne-am oprit însă deşi am dorit amândoi. Umbrela îi alunecase într-o parte. Din figura ei totuşi n-am reţinut decât ochii şi mai mult privirea. După ce am trecut câţiva paşi mi-a părut rău că nu m-am oprit şi am întors capul. Făcuse şi ea aceeaşi mişcare îndemnată desigur de acelaşi imbold. Pe urmă a dispărut pentru totdeauna...“ (Liviu Rebreanu)
